Cum să îngrijești corect buzele în sezonul rece?

Odată cu începerea sezonului rece al anului, din cauza schimbărilor de temperatură, pielea și buzele se usucă mult mai des decât în alte perioade. Pentru prevenirea și tratarea acestor neplăceri este nevoie o îngrijire corectă, care reprezintă un ritual indispensabil, și nu dificil.

NU-ȚI UMEZI BUZELE

buze

Atunci când buzele tale sunt uscate, primul instinct este de a-ți umezi buzele cu limba, pentru a le înmuia. Cu toate acestea, prin acest obicei se obține fix opusul, și anume saliva duce la uscarea accelerată a buzelor, ceea ce va duce la crăparea și rănirea buzelor. În plus, enzimele care se regăsesc în salivă, care au rol de digerare a mâncării, pot fi iritante pentru buze.  

FOLOSEȘTE BALSAM DE BUZE

balsam buze

Balsamurile de buze bine formulate, cu ingrediente organice, puternic hidratante, pot ajuta atât în prevenirea uscăciunii buzelor, cât și în tratarea buzelor lezate de frig și crăpate. Optează pentru un produs de calitate, pe bază de petrolatum, glicerină și uleiuri naturale. De asemenea, dacă petreci mult timp afară sau îți plac drumețiile pe munte pe timp de iarnă, ai grijă să folosești un produs cu protecție solară pe față și pe buze, deoarece soarele, chiar dacă nu e la fel de puternic pe perioada iernii, tot îți poate afecta buzele, mai ales pentru că pielea acestora este foarte subțire. 

Recomandări utile

buze

Pentru ca buzele tale să arate bine oricând, ia în calcul următoarele sfaturi:

  • Dacă te confrunți cu buze uscate, folosește balsamul de buze de câteva ori pe zi, inclusiv înainte de culcare.
  • Consumă o dietă bogată în minerale și vitamine, în special fier, zinc și vitamina B și hidratează-te corespunzător.
  • În anotimpul rece, folosește o eșarfă, care te ajută să-ți acoperi gura când temperaturile scad.

Așadar, deși iarna pare că este dușmanul buzelor, iar frigul și gerul favorizează uscarea acestora, iată că avem numeroase soluții la îndemână pentru a ne asigura că vom avea buze frumoase și fine chiar și în această perioada a anului. Alege modalitatea preferata de îngrijire și bucură-te de buze sănătoase și hidratate.

Balsam buzeBuzeBuze crapateBuze iritateIngrijire buzeStick buze